6 motive pentru care un site este important pentru afacerea ta

În mod surprinzător, în era digitală există încă multe afaceri care nu au un site web sau orice prezenţă online. Dacă ai un business şi nu ai site, pierzi multe oportunităţi pentru afacerea ta. Site-ul poate fi folosit pentru a realiza multe strategii de marketing care să îţi ajute afacerea să crească.

Ca proprietar de afacere, trebuie să ştii mai multe despre consumatorii tăi. Dar dacă potenţialii clienţi îţi cunosc afacerea şi ştiu ce oferi, dar nu te pot găsi? Acesta este un risc pe care l-ai elimina dacă ai avea un site.

Care sunt celelalte beneficii pe care le-ai avea dacă ai site?

Afacerea ta va câștiga credibilitate

În ziua de azi, tot mai mulţi consumatori folosesc internetul în căutarea produselor sau serviciilor pe care le doresc. Dacă ai un site, afacerea ta va câștiga credibilitate. Fără unul, potenţialii clienţii vor apela la competiţie pentru că aceştia pot fi găsiţi în mediul online. Un site va fi imaginea brand-ului tău.

Poţi ţine clienţii informaţi

Gândeşte-te la site-ul tău că fiind broşura sau catalogul tău online. Este mult mai uşor şi rapid să îţi actualizezi informaţiile despre produsele şi serviciile tale pe un site decât pe un material printat.  Este mult mai uşor să informezi clienţii despre sosirea unor produse noi, despre evenimente noi pe care le ţii, promoţii speciale sau despre unele servicii noi pe care le oferi.

Este accesibil oricând şi de oriunde

Un site este la dispoziţia clienţilor şi a potenţialilor clienţi 24/7/365 oferindu-le posibilitatea să vadă produsele şi serviciile tale, chiar şi în afara programului tău de lucru, când nu poţi fi contactat la firmă sau telefonic. De asemenea, afacerea ta poate deveni cunoscută şi persoanelor care nu se regăsesc în oraşul în care activezi, chiar şi internaţional.

Un site îţi dă posibilitatea să targetezi o piaţă anume

 

Indiferent că vinzi produse sau oferi servicii, site-ul tău te ajută să te promovezi targetat, unei pieţe direct interesată de ceea ce oferi. Poţi alege cine să îţi vadă reclamele, în funcţie de interese, de job, de educaţie etc.

Îmbunătăţeşte departamentul de servicii clienţi

Indiferent de ceea ce oferi, un site îţi dă posibilitatea să păstrezi clienţii aproape, să îţi dezvolţi relaţia cu ei. Le poţi trimite newsletter, poţi posta articole cu sfaturi utile, poţi răspunde rapid la întrebările potenţialilor clienţi, le poţi oferi programe de fidelizare etc.

Un site te ajută la economisirea timpului

Dacă nu ai avea un site, tu şi angajaţii tăi continuu trebuie să răspundeţi la e-mailuri, la telefoane sau întâlniri faţă în faţă doar pentru informare. Dacă ai site, oferi aceste informaţii în mod automat, şi astfel economiseşti timp. Şi ce este timpul? Timpul costă bani.