Cu siguranță că nu vă sunt străine momentele în care din cauza grabei nu reușiți să rezolvați sarcini minore. Având în vedere rezultatul nu tocmai bun obținut, gândiți-vă că aplicând replica „mai repede” și în domeniul creativității, veți ajunge în același punct deloc mulțumitor. De ce? Asta întrucât creativitatea cere timp.
Dar ce legătură există între creativitate și comerț online, ca să dăm doar un exemplu? Multe, am spune noi și vom detalia în cele ce urmează. Am tot spus până acum că produsul final pe care îl prezentați clientului (adică un website, indiferent de scopul acestuia) este un cumul de mai multe elemente: logo, slogan, design, culoare, text, imagine și multe altele. Și am mai spus că pe lângă produsul în sine, ambalajul contează. Adică, acel cumul de elemente trebuie așezate în așa fel încât să producă o reacție – de cumpărare.
Întreg drumul de la crearea acelor elemente individuale, până la gruparea lor într-un întreg eficient este unul al creativității pe toate nivelurile. Ori, pentru a avea rezultate mulțumitoare, trebuie alocat timp, întrucât spiritul creativ nu lucrează bine sub presiune.
Știm cu toții cât de mult ne dorim ca un lucru sau altul să fie finalizat mai repede, dar trebuie să ne decidem ce preferăm: cantitatea sau calitatea. Ne dorim un website care să nu se distingă în marea masă, sau unul despre care să se ducă vorba? Unul cu imagini terne, sau unul care să te încânte de la prima pagină; unul pe care să îl abandonezi după primele câteva click-uri sau unul care chiar să te îndemne să achiziționezi ceva, fie el produs sau serviciu?
Nimic nu se fac de pe o oră de alta, sau chiar de pe azi pe mâine. Logo-urile memorabile nu apar în fracțiuni de secundă, editarea fotografiilor nu este un proces tocmai simplu, pentru un slogan bun se trece prin multiple încercări, iar inspirația pentru design-ul unei pagini web nu se găsește tocmai în fiecare oră a fiecărei zile.
Da, creativitatea cere timp
Așadar, fiți răbdători. Acordați timpul necesar echipelor cu care lucrați și veți observa îmbunătățiri considerabile în calitatea finală a produsului prezentat. Până la urmă, graba strică treaba, nu?