Departe de a fi o întrebare retorică, experiența a dovedit că nu de puține ori, blogul este tratat ca un fapt în sine și nu ca un instrument. În aceste condiții, strategia lipsește cu desăvârșire, deținătorul blogului mulțumindu-se să-l vadă „urcat” în spațiul virtual de unde speră să primească cereri, să-i vină clienți, să „muncească” pentru el… că doar de aceea-i blog. Parafrazându-l pe Creangă („dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; și dacă-i popă, să cetească…”), dacă-i blog, blog să fie. Și obicei îl întâlnim sub forma numefirma.ro/blog sau blog.numefirma.
Vedeți că nu discut despre blogurile particulare, acolo unde avem hobby și nu strategie, timp liber și entuziasm în locul planului de afaceri.
Blogul a devenit „the new black”, luând locul site-ului clasic, și tinde să copieze expansiunea acestuia de la sfârșitul anilor anilor ’90, favorizat de apariția soluțiilor open-source, dar și de scăderea continuă a tarifelor pentru găzduire. Doar că odată depășite impedimentele de ordin tehnic, ne întrebăm ce facem cu blogul. Cui prodest? Cui folosește (blogul)?
Așadar, ce facem cu un blog. 7 pași simpli
În primul rând, stabilim un calendar. Blogul se lansează la data de […], vor fi […] săptămână / lună, scrise de […], în […] luni (1 an), tragem linie și facem bilanțul.
Îl integrăm într-o strategie mai largă de comunicare. Nu-l abandonăm pe vreun subdomeniu de pe care ștergem praful de Crăciun, de Paște sau când vine „Black Friday”. Pentru o persoană particulară, pauzele de 1-2 luni între articole pot fi puse pe seama programului încărcat, a vacanței sau a vreunui accident, dar pentru o firmă este inacceptabil să mențină acest stil de comunicare. Un blog neactualizat, chiar mai mult decât un site (întrucât aici articolele sunt prezentate cronologic și datate), transmite delăsare, dezinteres, „calități” ce până la urmă se răsfrâng asupra cifrei de afaceri.
Vedem, din start, cui se adresează. Publicul țintă. Departe de a limita, segmentarea se impune dacă vrem să concepem mesaje eficiente. Nu poți încerca să convingi pe toată lumea cu aceleași fraze, pentru că vei ajunge un neînțeles. Seth Godin spunea lansa odată îndemnul să ne alegem clienții. Să pregătim materialele în funcție de persoana țintită. Să venim cu o ofertă (inclusiv de conținut) specifică, și nu cu una generală. Universală.
Definim echipa editorială. Cu nume și prenume. Cu background și experiență. Cu pozele autorilor. Nimic nu este mai trist ca un articol semnat „admin” și logo-ul Gravatar. Când a lansat Facebook, în februarie 2004, Zuckerberg folosea pentru banner-ul site-ului propria imagine stilizată. Cunosc situații când angajaților, mai ales dacă lucrează în departamente de IT, li se impune să scrie 2-3 materiale pe blogul companiei și o fac… ca sarcină de servici. Cu rezultatele cunoscute.
Impunem o linie de conduită. Politica editorială, calendarul articolelor, tonul folosit. Întrucât oglindește, și fără să-și propună, imaginea organizației, se impune ca tonul blogului să fie unul ponderat, echilibrat, fără excese, care să convingă prin rațiunea argumentelor și nu sub imperiul emoțiilor. Aici nu suntem la teleshoping. Există un „gatekeeper”? Un cenzor menit a verifica ce corespunde interesului organizației și ce nu.
Ce le cerem vizitatorilor? Vrem să ne citească, să comenteze articolele? Să le promoveze în rețelele sociale? Sau doar să ia contact cu organizația, cu valorile și obiectivele ei. E un scop material sau imaterial?
Vedem ce indicatori de performanță am stabilit (vizitatori, comentarii, comenzi, buzz în rețelele sociale) și ce s-a obținut. Cât s-a plătit (redactori, poze, șamd) și ce s-a câștigat. Ce a „returnat” investiția. Și în sfârșit punem punctul pe „i”. Succesul blogului este dat, simplu, de respectarea criteriilor de performanță.
În sfârșit, să avem tăria de renunța dacă lucrurile nu merg așa cum, așa cum le-am planificat. Se spune că „a greși e omenește, dar a persevera e diabolic”. Nu trebuie să rămânem cantonați într-un proiect ineficient. Nu trebuie să ne complacem în mediocritate.