Succesul în afaceri nu este determinat neapărat de cât vinzi, ci mai degrabă de reputația companiei tale. Pentru că reputația îți poate aduce oricând mai multe vânzări, mai mulți clienți și mai mulți bani. Din acest motiv vreau să știu cum îți prezinți tu compania? Cum arată pagina „despre noi” de pe site-ul tău de prezentare sau magazinul tău online?
Am investit mulți ani până am reușit să creez pagina „about” care să convingă vizitatorii să devină clienți, care să convertească. Astăzi vreau să te ajut să înțelegi singur ce anume îi lipsește acestei pagini de pe site-ul tău și ce anume ar putea s-o facă extraordinar de eficientă.
1) Oferă-i puțină personalitate paginii „Despre noi”
Evită să scrii „Despre noi” sau „Cine suntem”! Oferă-i puțină personalitate paginii „About”, nu-i da un nume atât de comun! În plus, de ce să-i dai impresia vizitatorului că în această secțiune va citi despre realizările tale și alte lucruri cu care te lauzi tu? Site-ul companiei tale este despre clienți, nu despre tine, iar tu știi asta.
Iată câteva idei pentru numele paginii „about”:
- „Cum te ajutăm” sau „Te ajutăm să…” – pentru că asta faci: îți ajuți clienții, și asta îi interesează pe ei.
- „Specialiști” (preferabil în cazul clinicilor medicale) – pentru că toți vrem să știm cine se ocupă de rezolvarea problemelor noastre, cât de buni sunt în ceea ce fac, ce experiență au și așa mai departe.
- „Să facem cunoștință” – pentru că mă faci pe mine, clientul, să simt că vrei să-ți fiu prieten și nu doar să-mi vinzi ceva.
- „Povestea noastră” – pentru că tuturor ne plac poveștile bine spuse.
- „Consultanță” – pentru că oricine client preferă un sfat în locul istoricului companiei tale, dar și pentru că oricine este mai încântat să-ți citească povestea după ce i-ai oferit un sfat util.
2) Aceasta este o pagină pentru client, nu despre tine
Pun pariu că tu crezi că pagina „despre noi” este o pagină despre tine și compania ta. Toți avem tendința de a comite această greșeală din copilărie până la bătrânețe. Dacă ai depus veodată un CV înainte să devii antreprenor, probabil că primul impuls la interviu a fost să îi explici angajatorului cât de bun ești, ce experiență ai și așa mai departe. Acum faci aceeași greșeală cu clienții tăi: te lauzi! Compania mea e atât de mare, produsele mele sunt atât de bune… iar angajații sunt cei mai mari experți în domeniu bla bla bla.
Spune-i clientului ce-l interesează! Analizează problema, lasă-l să-ți povestească, oferă-i un sfat util, fă-l să râdă, ajută-l… dar nu-i umple mintea cu laudele tale!
Găsește legătura dintre afacerea ta și lucrurile la care-i face plăcere să se gândească (bani, succes, afacerea lui, familia sa, mâncare bună, timp liber, călătorii ș.a.m.d.) și vorbește-i clientului despre acele lucruri.
Acestă pagină vorbește despre cele mai comune probleme ale clienților tăi pe care firma ta le poate rezolva.
3) Numele tău și imaginea ta sunt importante
De ce? Păi… să presupunem că un client vrea să te caute pe Facebook, cum te găsește? Oamenii vor să cunoască omul din spatele afacerii, vor să știe cine este cel care le vorbește prin intermediul acelor rânduri. Nu este cazul să scrii un roman despre tine, dar cu siguranță, te poți prezenta și adăuga o fotografie cu tine pe site-ul afacerii tale.
Este adevărat că atunci când angajezi personal vrei ca CV-urile să aibă o fotografie? Din același motiv își doresc și clienții tăi să știe cum arați.
4) Nu plictisi clientul!
Da, știu! Asta a durut! Dar, în secolul 21, cititul e plictisitor și dacă nu scrii ceva al naibii de interesant va deveni și mai plictisitor.
Aproape de fiecare dată când cineva se apucă să scrie conținut pentru o pagină „despre noi”, parcă tot ce a învățat până în acel moment despre cum să scrie atractiv zboară pe fereastră. Nu-ți fie teamă să fii amuzant, natural în exprimare, să faci clientul curios sau să-i oferi câteva sfaturi referitoare la potențiale probleme!
5) Să nu cumva să apari singur în prezentarea video!
Prezentările video sunt o cale excelentă de a comunica cu clienții, dar numai în cazul în care materialul este scurt, super interesant și interactiv. De fiecare dată când văd un clip video cu o persoană care-mi explică ceva îmi aduc aminte de cât de tare mă plictiseam în liceu la orele de geografie. Nu le crea aceeași senzație vizitatorilor!
Pe scurt, nu trebuie decât să:
- oferi personalitate paginii „Despre noi”;
- scrii despre client, nu despre tine;
- folosești o fotografie cu tine și o scurtă prezentare despre tine (preferabil în a doua jumătate a paginii);
- nu plictisești clientul cu povești prea lungi sau subiecte neinteresante pentru el;
- faci o prezentare video în care să apară întreaga echipă de specialiști.
Sper ca aceste 5 sfaturi să te ajute și pe tine să creezi o pagină „despre noi” eficientă, care să-ți crească vânzările și numărul de clienți.
Te invit să vizitezi și pagina de prezentare Emiral Media!
Săptămâna aceasta urmează să-ți explic cum să creezi un mesaj cu adevărat convingător pentru clienți și cum să faci o descriere seducătoare pentru produsul/serviciul tău, astfel încât acesta să se vândă singur. Așa că, urmărește-ne pe blogul Emiral sau pe pagina de Facebook!