Cum irosești un site ce promitea mult?
Folosind incorect câteva fotografii.
Scopul tău și al meu este ca tu să vinzi eficient. De aceea te invit să descoperi cum poți crește rata de conversie (și, implicit, vânzările) folosind fotografiile corect.
Știi foarte bine că sufletul oricărui site sunt fotografiile. Însă aceste fotografii sunt mult mai mult de atât: ele impulsionează consumatorii să cumpere.
S-au dus vremurile în care oamenii căutau site-uri și navigau liniștiți până găseau ceea ce aveau nevoie. Astăzi, ei vor să experimenteze. Simpla prezență a consumatorilor pe site-ul tău trebuie să fie o experiență extraordinară pentru ei. Doar așa vei reuși să te conectezi cu potențialii clienți și să crești profitul magazinului tău online.
A… dacă oamenii te găsesc doar în magazinul fizic și nu ai încă un magazin online, amintește-ți ce spunea Bill Gates: „În viitor afacerile vor fi de două feluri – pe Internet sau deloc”.
Viitorul despre care vorbea Bill Gates se întâmplă chiar acum, iar Emiral Media este una dintre puținele agenții de MARKETING ONLINE și WEB DESIGN din România cu care clienții se mândresc!
Vizitează portofoliul nostru de Magazine Online și convinge-te singur!
Revenind la fotografii, poate crezi că este de ajuns să folosești niște imagini atractive, dar lucrurile sunt mult mai compleze.
Cele 5 secrete despre fotografiile magazinului online
#1 – Regula emoțiilor
Cei mai mulți oameni cumpără produse în funcție de cum le sunt influențate stările și emoțiile. În ceea ce privește fotografiile, oamenii pot fi influențați de un zâmbet, o prăjitură delicioasă, o femeie frumoasă îmbrăcată cu stil sau orice altceva care îi face să se simtă mândri, fericiți, importanți etc.
#2 – Mascota
Mascotele site-urilor au devenit foarte populare. Specialiștii în marketing le folosesc în branding, dar și pentru a crea o experiență unică pentru vizitatorii site-ului.
Mascotele creează o imagine puternică în mintea publicului, dar te ajută și să crești rata de conversie.
4 beneficii importante pe care ți le aduce mascota:
- lasă o primă impresie memorabilă;
- conectează afacerea cu publicul tău țintă;
- dă viață brandului;
- reflectă personalitatea brandului tău.
#3 – Umanizarea
Acest punct te ajută mai ales să creezi engagement. Este foarte important ca publicul să simtă că în spatele afacerii există oameni în carne și oase care muncesc, visează, râd etc. Dar, de multe ori, consumatorilor li se prezintă obiecte lipsite de viață.
„Produsele tale sunt purtate de oameni! Ai nevoie să comunici și vizual acest lucru. Faptul că postezi fotografii cu niște bluze sau rochițe aranjate atent pe un umeraș nu va convinge pe nimeni.” – ne spunea Mircea într-un articol despre Social Media.
„O imagine face cât o mie de cuvinte.” Una singură, nu toate. Și nu orice imagine, ci aceea care-i face pe oameni să se simtă tratați bine, relaxați, fericiți.
Știi senzația aia pe care o ai când te vezi cu un prieten foarte bun pe care nu l-ai văzut de mult timp? Atât de fericit și de interesat trebuie să devină cineva când privește o fotografie pe site-ul tău.
#4 – Gândirea în afara cutiei
Imaginile tale strigă „ACEST SITE ESTE DIFERIT ȘI FOARTE MIȘTO!”, corect? Dacă nu e așa, repară greșeala cât de repede poți! Oamenii se plictisesc foarte repede și vor să vadă tot timpul lucuri noi, lucruri diferite.
Due Maternity este un retailer online care vinde haine pentru femeile însărcinate și care a înțeles ideea de „think out of the box”. Numărul comenzilor a crescut semnificativ pe acest magazin online imediat după ce s-au adăugat mai multe fotografii pentru fiecare produs în parte, astfel încât îmbrăcămintea să poată fi văzută din mai multe unghiuri. După această modificare, rata de conversie a crescut cu 27%.
#5 – Nevoia de validare a oamenilor
Cum funcționează reclamele TV? Modele, actori și oameni obișnuiți sunt filmați folosind produsul, lăudându-l, iubindu-l. De ce fac asta?
Este foarte simplu: oamenii au nevoie de opinia cuiva. Ei vor să fie siguri pe decizia lor înainte de a cumpăra ceva. Vor să fie convinși că lucrul ăla este cel mai bun. Nimeni nu-și dorește să piardă bani. Clienții tăi vor același lucru: să-i vadă pe alții fericiți folosind produsul tău. Asta îi convinge să cumpere.
Nu uita să testezi și să monitorizezi rezultatele!