Succesul în Fashion Retail. Sfatul specialistului.

Ai deja un magazin online de îmbrăcăminte sau încălțăminte? Dacă da, presupunem că ai definit clar, de la început, scopul și obiectivele pe care le urmărești, înainte de a risipi bugetul pe strategii nepotrivite și investiții eronate.

În caz contrar, cere părerea unui specialist de marketing și strategie de comunicare!

Căută un om care se specializează continuu și care este la curent cu ce se întâmplă în domeniul marketingului digital. Specialistul de care-ți vorbesc nu afirmă că știe totul. El face recomandări competente, te ajută să-ți setezi așteptări realiste, te ghidează spre o direcție potrivită business-ului tău și se asigură că înţelegi în ce punct te va duce fiecare dintre opțiunile pe care le alegi.

Iată trei acțiuni pe care nu trebuie să le faci, dacă vrei să vinzi inteligent și eficient:

  • Nu crea profilul clientului ideal după ureche!

Clientul ideal are o calitate-cheie: este un real (potențial sau actual) client. Dacă îți imaginezi o persoană și o descrii așa cum ți-ar plăcea ție să fie, nu înseamnă că faci un profil al clientului. Procesul de creare al profilului clientului pornește de la analiza reală a datelor, continuă cu crearea unei schițe care se bazează pe etapa precedentă și, în final, se conturează un profil. Se aseamănă cu realizarea unui portret în creion – persoana căreia îi faci portretul este reală, trebuie doar să fii atent şi exact în sistematizarea informaţiei pe care o deţii, astfel încât rezultatul să fie cât mai aproape de realitate.

Aşa că, gândește-te pentru cine ai creat produsul sau serviciul respectiv. Apoi selectează câțiva dintre clienții tăi actuali, care se apropie cel mai mult de clientul perfect, și studiază-i. Începe cu informații demografice, după care folosește metode inteligente de cercetare pentru a afla din ce în ce mai multe lucruri despre dorințele lor corelate cu produsele sau serviciile companiei tale. Pune-ţi întrebări, precum: „De ce au decis potențialii clienți să aleagă compania concurentă în locul tău? Clienții tăi cumpără emoțional sau rațional?”

Astfel vei putea identifica punctele slabe și vei găsi metodele potrivite prin care să le îndrepți. Îți vei îmbunătăți comunicarea cu publicul, îți vei dezvolta anumite produse, vei răspunde inteligent dorințelor clienților tăi, vei dezvolta relații de calitate și brandul tău se va dezvolta continuu și sănătos.

  • Nu transforma pagina de Facebook a companiei într-o tarabă cu „de toate”

Oamenii sunt sceptici și se tem de faptul că ai putea încerca să-i manipulezi sau să-i convingi să cumpere produsele tale. Pentru clienții tăi poți fi creator de modă, outfit advisor, dar nu vânzător. De obicei, când cineva vede un mesaj publicitar, face tot posibilul să scape cât mai repede de el.

Aminteşte-ţi cum te simți când urmărești o emisiune interesantă sau un film la TV și exact atunci când lucrurile devin mai interesante, acțiunea este întreruptă de pauza publicitară. Același lucru este simțit și de clienții tăi, când încerci să le vinzi orice, fără a conştientiza nevoile reale.

Secretul este ca utilizatorii să fie atât de interesați de ceea ce le comunici, încât să nu conștientizeze că le vinzi ceva. Pentru a face asta, ai nevoie de conținut de calitate, creat pe baza unei strategii viabile de marketing și comunicare.

Potențialii clienți ar trebui să se gândească la magazinul tău online ca la o sursă extraordinară de inspirație, un loc cu răspunsuri la problemele cu care se confruntă atunci când își aleg ținuta, spre exemplu. Întâmplător sau nu, tot pe site-ul care îi inspiră găsesc acele ținute superbe pe care și le doresc. Tu trebuie să le oferi și posibilitatea de a cumpăra. Dacă reușești să faci acest lucru, vei optimiza foarte bine costurile campaniei de Marketing Digital. Oamenii vor distribui mesajele tale, iar tu vei câștiga notorietate și îți vei crește profitul cu o investiție minimă de timp și bani.

Îți recomand să folosești pagina de Facebook pentru a crea o comunitate online în care să dezvolți relații de calitate cu actualii și potențialii clienți. În cadrul acestei comunități le poți oferi sfaturi despre cum să își aleagă ținuta potrivită în funcție de ocazie, poți împărtăși cu ei păreri despre ținute și culori în tendințe, cum să asorteze hainele în funcție de efectul dorit (exemplu: haine care te ajută să pari mai înaltă sau mai slabă) sau îi poți motiva să voteze ținuta preferată pentru a le cunoaște mai bine gusturile.

Reţine că oamenii folosesc 99% din timpul petrecut pe Facebook pentru a se relaxa sau a afla lucruri noi. Dacă vrei să te faci remarcat și să insiști cu reduceri și promoții, alege Google Adwords și lasă Facebook și Instagram pentru comunicare și informare.

  • Nu-ți mai agasa clienții!

Vânzarea inteligentă nu înseamnă neapărat vânzare imediată. Ai răbdare cu clientul și respectă-i timpul de decizie. Ai răbdare, respectă-i timpul de decizie.

Nu încerca să-i vinzi haine, ci ajută-l să ia decizii potrivite, astfel încât să simtă că a meritat investiția, chiar dacă asta înseamnă să ratezi o vânzare pe loc.

Cu răbdare și tact vei câștiga încrederea clienților potențiali sau activi și, foarte probabil, prietenia unor oameni. Aceştia pot deveni clienți pe viață şi aduce alți clienți.

Clienții respectă profesionalismul de care dai dovadă și au mai multă încredere în brand, dacă le dai motive să facă asta. Un alt lucru pe care ar trebui să îl înțelegi este că, de cele mai multe ori, publicul căruia i te adresezi nu cumpără produse din magazinul tău online datorită publicității agresive, ci pentru că ai creat o legătură cu acesta sau datorită personalității brandului.

Această legătură s-a creat datorită calității produselor și raportului pe care l-ai creat în timp. De asemenea, poti crea o relație cu clientul prin recomandări și comunitatea de pe rețele sociale. Prin urmare, crează și menține relații de calitate cu clienții!

În concluzie, cu cât vei reuși să interacționezi mai bine cu clienții, cu atât mai mari vor fi vânzările în magazinul tău online și cu atât mai sănătoasă va fi dezvoltarea pe termen lung. Nu folosi pagina de Facebook ca instrument de vânzări, ci ca un loc în care să dezvolți o comunitate. Creează relații de calitate cu actualii și potențialii clienți, interacționând cu ei pe rețelele sociale sau prin e-mailuri bine gândite. Asigură-te că îți cunoști foarte bine publicul țintă și că ai creat corect profilul clientului ideal! O simplă listă cu produse nu va face pe nimeni să cumpere, mai ales atunci când nu deții unul dintre brandurile prestigioase.

Găsește-ți un partener de marketing digital de nădejde, care să te ajute să eviți greșelile elementare și să-ți vină mereu cu sugestii utile de creștere a conversiei!